Pentru că sunt româncă și sunt mândră de asta, nici blogul Pet Sense by Iulia, nu putea să treacă cu vederea sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul eforturilor unei întregi națiuni care a avut șansa de a fi condusă de oameni politici responsabili și cu vocație.
Având în vedere că anul 2018 este şi anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, rândurile ce urmează aduc în lumină faptele Reginei Maria, cea mai iubită Regină a românilor.
Regina Maria a fost plină de curaj şi de iniţiativă în tot timpul războiului, atitudinea ei fiind de-a dreptul admirabilă. Optimismul ei era comunicativ, pe unde trecea, descurajările dispăreau şi speranţele renăşteau.
Deasemenea, era o mare iubitoare de animale de companie și călărie, fapt ce m-a convins să scotocesc prin arhive și informații.
Maria Alexandra Victoria, Prințesa de Edinburgh, nepoată a Reginei Victoria a Angliei și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a devenit la 17 ani consoarta Prințului moștenitor Ferdinand al României și apoi, în 1914, Regina Maria a României. Regina Maria a părut să înţeleagă responsabilitatea monarhilor şi conducătorilor lumii şi şi-a asumat-o din toată inima, încă de când a sosit în ţara ei adoptivă. Ea a ajuns să cunoască poporul român, cultura sa, obiceiurile sale, regiunile sale rurale şi, mai presus de toate, aspiraţiile sale, care au devenit şi ale ei.
Încă de la început, Regina Maria s-a implicat activ în viaţa politică, având întâlniri cu miniştri şi diplomaţi și susținându-și frecvent punctele de vedere. Observând interesul tinerei principese faţă de problemele ţării, Regele Carol I şi Principele moștenitor Ferdinand au numit-o pe Maria comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori (cavalerie). Maria a purtat cu mândrie uniforma militară şi s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori "Regina Maria") le-a desfăşurat. Devenită regină odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, la puțin timp după izbucnirea Primului Război Mondial, Regina Maria a dedicat cu generozitate timp şi energie, soldaților răniți pe front și bolnavilor de tifos și holeră. Regina a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitale de campanie și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță. Astfel, a ajuns să fie cunoscută drept ”mama răniților” sau ”Regina soldat”.
Copilărie
Prinţesele din familia Edinburgh şi-au petrecut mare parte din copilărie aproape de natură. Mariei şi surorii ei, Ducky, le plăcea la nebunie să se suie în copaci, să prindă şopârle prin iarbă şi să le analizeze uimite, caii erau animalele lor preferate, iar în casă aveau acvarii cu peştişori. De altfel, Maria îşi alesese un peştişor preferat, pe care l-a botezat Mefisto şi care, deşi era foarte mic, se distingea prin culorile sale puternice, roşu şi negru. Cât despre cai, după cum bine ştiţi, plimbările călare au fost printre marile pasiuni ale Reginei, pasiune cultivată şi îndrăgită încă din copilărie. La Eastwell, avea un ponei pe nume Tommy şi a luat doar lecţii sumare de călărit, dar, în timp, aceasta va deveni activitatea preferată a reginei României.
Regina Maria a României adora câinii, familia regală având mereu în preajmă, o seamă de exemplare canine de diverse rase.
De asemenea, Regina avea doi cai favoriți, care se numeau Stan și Bran.
Maria - Regina României, Povestea vieţii mele (127)
Noi, copiii, fuseserăm crescuţi după sistemul specific britanic, într-o mare iubire de sport, căruia îi dam mare importanţă, mai ales în ceea ce englezul numeşte “fair play”. Aceasta însemnează respectarea regulilor jocului, oricât te-ar costa ea. Aveam o părere sănătoasă despre viaţă, dar cam neşlefuită, simplistă am putea zice. Dădeam o mare însemnătate frumuseţii corporale şi izbânzii stăruinţelor fizice şi ne luptam din răsputeri ca să nu fim bătute la nici un joc, să nu recunoaştem niciodată că suntem ostile sau descurajate sau că nu suntem în stare să facem ce făceau tovarăşii noştri. Năzuinţele noastre, poate, nu prea erau înalte, dar nu ajungeau să facă din noi fiinţe pe deplin fericite şi cu suflet curat. Orice străduinţă fizică mi se părea firească, iar vitregia vremii niciodată nu ne-a împiedicat să ieşim din casă. “On bravait tous le temps”. Eram nişte mici sălbatice, voinice, şi călătoria era cea mai mare plăcere a noastră. Caii jucau un rol neasemănat de mare în viaţa noastră şi nu-mi puteam închipui cum să-i placă cuiva mai bine să se întoarcă acasă în trăsură decât să rămână în şa, chiar dacă îl apucă furtuna pe drum. După legea noastră, nu trebuia niciodată să te dai jos după cal, oricât ar fi fost vremea de rea şi de aspră.
Comments